Azi Ardei e Agitat

A fost un ardei gras odată verde de clorofila toată. 

Și vitamina C el conținea în timp ce visa și creștea. 

Acum, însă, se plictisea, dar vine ea recompensa! 

Mă fac eu mare sub ploaie și sub soare! 

Apoi voi fi, bineînțeles,

cules și dus la aprozar în scop alimentar

de unde voi fi cu succes de oameni buni ales.

Cine mă va gusta va și striga:

“Ce gust uimitor, oh, vai, Ardei, eu te ador!”

Și ia uitați-mă cum, în sfârșit, sunt fericit, mâncat și mult iubit. 

Și, deocamdată, doar visând treceau zilele lui Ardei:

Alege Ardei, de ce nu mă vrei? Hai să mă iei!

Sub vraja visului, nici nu citea cărțile de rețete cu ardei

pe care le primise de la mătușa lui.

Gogoșărița Carminița i le dăduse în dar,

dar el acum nici nu se mai juca măcar.

Până în ziua când a fost ales, cules și a călătorit până la aprozar,

unde, ca să se vadă că e produs local, a apărut în poză cu un grădinar.

- Extraordinar, Visul mi s-a îndeplinit! Urmează să fiu mâncat, crud sau gătit, și de toți foarte iubit! Nici n-a apucat prea bine să-și imagineze cum urma să fie spălat, masat și gâdilat, când a observat că în jurul lui era o nouă lume, plină legume:

-Ce-i asta? Adică nu sunt singurul care așteaptă să fie mâncat? Vai, vai, ce mă fac!?, 

a suspinat Ardei un pic speriat.

Imediat Conopida l-a strigat:

- Ardeiule foarte înverzit, cu cine vrei să fii gătit?

- Singur, eu sunt deosebit! Dar cine mi-a vorbit?

Între timp o doamnă a intrat, și-a luat ce a considerat, a plătit și a plecat.

-A ales doar roșii și spanac! Vai, ce mă fac? Simt un gol în stomac!

-Doamnă, pe mine m-ați uitat!

A strigat cu glas tremurat Ardei transpirat, care nu

prea a înțeles ce s-a întâmplat.

- Nici pe mine nu m-a luat! A spus Conopida în șoaptă, și ea oleacă speriată că va rămâne nemâncată.

-Vă rog să vă calmați, au zis într-un glas castraveții la situație adaptați. Cu toții vrem să fim mâncați. Haideți, respirați și săriți un pic să vă mișcați, căci așa agitația și tristețea le alungați. Cu dramele mai terminați, cu toții vrem să fim mâncați!

- Eu sunt mai gustos, spune Ardeiul pe un ton arțăgos.

- Ba eu sunt un super aliment, a zis un Broccoli pe-o voce fără niciun sentiment.

- Dragilor, opriți-vă un moment! Cu toții vom fi sau nu mâncați! Șșș! Ascultați și calmați-vă din firi, căci se vorbește despre noi la știri!

“Copiii vor doar dulciuri și jucării! Cer paste, carne și gustări împachetate; legumele sunt în pericol de a fi uitate” scria mare în josul ecranului, fără prea multe explicații asupra fenomenului.

-Vreți să fiți mâncați, trebuie să colaborați! Altfel cu toții riscăm să fim abandonați.

- Eu vreau să mă iubească cineva! De ce nu mă ia? De ce nu mă ia? Ardei, de agitat ce era nici nu mai auzea, iar Castravete se mira:

-Cu toții vrem asta, nu-i așa? Ce-ar fi dacă te-ai calma și, prin codiță, puțin și adânc ai respira?

- Chiar dacă ești agitat, trebuie să ne respectăm și să ne ajutăm. Dacă plângem și ne supărăm pe noi și pe ceilalți îi deranjăm.

Cu toții vrem să fim iubiți și fericiți!

-Să ne prezentăm vioi și să le-arătăm cum ne place să se poarte cu noi! 

-De exemplu, hei,

Eu sunt delicios tras prin tigaie cu ulei!

Cu ceapă, sare și-usturoi devin cremos când mă înmoi,

a încercat pe Ardei a-l calma, fratele mare, Capia. 

-Visez să alunec pe macaroane fierbinți, să fiu iubit și de copii și de părinți!,

a zis Ardei, amintindu-și poezioara

pe care i-o citea bunica Ardeioara.

Cât povesteau de zor, o fată se oprește fix în fața lor.

Îl alege pe Ardei pe care-l pune în coșul ei. Mai ia și vreo doi Kapia și pe

Gogoșărița Carminița. Ardei era extaziat.

-Oh, bine c-a plecat, căci era prea agitat, s-a bucurat conopida și pentru el și pentru ea.

Cum se întâmplă în orice minte, din când în când și ei îi era greu să spună tot ce simte.

- Când ești agitat, spune ce vrei! Hai să învățăm să ne completăm și să ne respectăm, căci trebuie să ne ajutăm! Când plângem și ne supărăm, pe ceilalți putem să-i deranjăm. Țineți minte, cu toții vrem să fim iubiți, însă doar respectându-ne putem fi fericiți, au zis și castraveții răsuciți.

Între timp, pe Ardei, fata îl duse acasă. Ava o chema, să experimenteze îi plăcea. Nu prea voia să mănânce ardei, dar mama ei avea niște idei:

- Ava, uită-te bine la ardei! Desenează-i, pictează-i, decupează-i, fă-le tot ce vrei! Când termini, vedem noi ce facem și cu ei.

- Nu! Ia mâna de pe noi, vrem să fim mâncați, nu pozați! Mă gâdili, mă sperii! Te rog, vreau doar să fiu mâncat! țipa Ardei care, tot de frică, nu-și ținea gura mică.

Ava nu-l auzea, pentru că-n timp ce colora, descoperise altceva:

- Mami, uite ce-am desenat: 2 ardei kapia s-au transformat într-un A mare lăbărțat.

- Interesant, a venit mama și s-a uitat. Și din ardeiul gras ce poți să faci?

- Uite! L-am desenat un pic aplecat și cu o liniuță într-un „A” mic l-am transformat!

- Acum că a stat la pozat, poate fi mâncat. Cum ți-ar plăcea să fie preparat?

-Mami, mi-e frică să mănânc ardei. Vreau brânză și din salată o frunză.

-Îți amintesc că tu te-ai speriat când din ardeiul iute ai mușcat. Tot n-ai uitat?

-Nu, că m-a usturat. 

- Bine, atunci mai așteptăm. 

Să știi că seamănă doar la formă, dar sunt dulci și un pic zemoși, perfecți și pentru tine, n-au nicio urmă de usturime.

Ava tot era speriată. A mâncat brânză cu salată și a ieșit la joacă. Ardei era disperat, nu-i venea să creadă că deși a ajuns până aici, tot nu era iubit și bine primit. Oricât respira, nu se putea calma.

Când nu se mai aștepta la nimic, pe raft cartea de rețete cu Ardei el a zărit și brusc și-a amintit: “Când ești agitat, spune ce vrei!”

S-a ridicat, a împins creioanele cu care fusese conturat și-a scris lăbărțat, dar deloc într-o doară: ARDEI + BRÂNZĂ = inimioară

E mai ușor să accepți un aliment nou dacă îl mănânci cu ce-ți place, îi auzise pe Castraveții cei înțelepți. Poate, poate așa Ava mă va gusta.

N-a apucat să-și termine gândul că Ava a intrat iar în bucătărie după fișa cu Ardei. A văzut mâzgăleala și a exclamat:

-Mami, de toate culorile o să gust Ardei, nu fac doar curcubeu din ei. Cred că mi-a șoptit și o frunză că ar cam merge cu brânză.

Când în sfârșit Ardei s-a văzut spălat, tăiat și cu rudele lui frumos aranjat, s-a calmat.

De-atunci a înțeles ce nu prea multă lume știe, în viață trebuie să aștepți un pic ca să ajungi la bucurie. Asta stă în puterea ta, ca multe sentimente, pe care doar tu le poți controla.

- Uite, dacă nu spuneam, dacă țineam în mine, nu cred că ajungeam așa de bine!, i-a șoptit Ardeiul brânzei cu care Ava îl amesteca! Măi, Brânzo, cu tine sunt mai gustos și mai cremos! Vai, ce frumos!

https://www.youtube.com/watch?v=QFFwJjFU8uw